Spectacol în funpark în weekend la Arena Freestyle Open

Unul dintre cele mai spectaculoase evenimente ale sezonului de ski are lor în acest weekend, la Arena Platoș Păltiniș.

                Cei mai temerari schiori și boarderi se vor întrece în trick-uri care mai de care mai spectaculoase în funpark-ul complexului.

             Sporturile extreme revin în weekend în complexul de ski și snowboard Arena Platoș Păltiniș. Unul dintre cele mai spectaculoase concursuri ale sezonului are loc sâmbătă, 20 ianuarie. Arena Freestyle Open va aduce la Sibiu cei mai spectaculoși boarderi și free-ski-eri, temerari pentru care săriturile, rostogolirile aeriene și aterizările spectaculoase fac parte din cotidian. Față de evenimentele precedente din cadrul Arena Freestyle Open, anul acesta concursul va avea un format diferit. Concursul de slopestyle a fost împărțit în două, pentru mai multă dinamică și spectaculozitate. Primul concurs e un concurs de Big Air. În fun-park au fost amenajate două kickere, unul de mari dimensiuni pentru concurenții experimentați și unul mai mic, pentru amatori sau pentru concurenții mai tineri. Kickerul principal are peste 2 metri inaltime si un gap de 8 metri între trambulină și aterizare, ceea ce va duce, cu siguranță, la sărituri care mai de care mai spectaculoase. Cel mic are o înălțime de doar un metru și un spațiu de 3.5 metri între trambulină și aterizare. Fiecare concurent va putea să efectueze trei sărituri, cele mai bune două urmând să fie luate în considerare pentru punctaj. Al doilea concurs e de alunecare pe țeavă. Elementul are șase metri lungime, cu extensii pentru a putea fi accesat și din părțile laterale. Ambele concursuri sunt deschise și pentru schiori și pentru snowboarderi.

Înscrierile în concursuri vor avea loc vineri, între 10 și 17 în apreski-ul complexului. Între aceleași ore, concurenții care au încheiat procedura de înscriere pot face antrenamente pentru concursul din ziua următoare. Sâmbătă, concursul începe cu ședința tehnică, la ora 10:30. Concurenții sunt împărțiți în mai multe categorii, fete și băieți, fiecare cu subcategorii de vârstă, groms & rookies și adulți. Tinerii vor începe calificările la 11 cei de la snowboard și 11:30 cei de la ski, urmați de snowboarderii și schiorii adulți. Finalele la snowboard vor începe la ora 13 iar finalele de ski la ora 14. Arena Freestyle Open se va încheia cu concursul de alunecare pe țeavă, ce începe la ora 18 și cu afterparty-ul din apreski ce va începe la ora 20. Valoarea totală a premiilor ce vor fi acordate în acest weekend depășește 10.000 de lei.

World Snowboard Day, duminică

Pentru cel de-al nouălea an consecutiv, Arena Platoș Păltiniș sărbătorește în 21 ianuarie World Snowboard Day. Sărbătoarea internațională a snowboardului vine cu surprize pentru cei mici, lecții de snowboard susținute de echipa Burton în Burton Riglet Park. Cei interesați se pot înscrie la lecții și la jam-session-ul ce va urma, între orele 10 și 11. Jam-session-ul are loc în funpark, pe kickere și pe țeavă. Câștigătorii își vor primi premiile în jurul orei 15.

Miercurea, zi dedicată sibienilor

În fiecare zi de miercuri din extrasezon, sibienii vor beneficia de reduceri la cartelele de nocturnă pe toate pârtiile complexului. ,,Prin această promoție vrem să încurajăm cât mai mulți sibieni să vină la ski. Încercăm să convingem cât mai mulți localnici să învețe să schieze, am gândit oferte foarte avantajoase și pentru cursurile de ski pentru că ne dorim să popularizăm cât de mult se poate sporturile de iarnă și mișcarea în aer liber, spune Ioana Dragomir, managerul complexului Arena Platoș Păltiniș. Reducerile se aplică tuturor celor care locuiesc în județul Sibiu și care prezintă buletinul de Sibiu la casierie înaintea achiziționării cartelei. Prețul va fi redus cu aproximativ 10 lei. Cu reducere, copiii vor plăti 28 de lei, elevii și studenții 38 iar adulții 48 de lei. Iar școala de ski oferă în extrasezon un pachet extrem de ofertant pentru cei care doresc să învețe schiul sau snowboardul, un curs complet de 18 ore la 350 de lei, mai puțin de 20 de lei / oră de antrenament. Mai multe informații se găsesc pe site-ul www.arenaplatos.ro.

*Scris de Bogdan Brylynski

Credit foto: hila.ro

Close
Avem nevoie de suportul tau!
Fii alaturi de noi si o sa aflii care sunt cele mai faine evenimente din Judetul Sibiu!