Proiectie de gala „USTUROI” in 4 martie 2016 la Sibiu

Comedia “Usturoi”, filmul produs de doi sibieni și care a detronat la încasări The Revenant la cinema Florin Piersic din Cluj-Napoca, ajunge la cinema Arta din Sibiu

Primul film independent turnat în Transilvania după 1989 este produs de doi sibieni! Comedia ”Usturoi” (”cel mai neromânesc film românesc”) este totodată și primul film din țară care s-a lansat simultan în cinema și pe Internet, pe Vimeo on Demand, pentru românii din diaspora, în 17 decembrie. De asemenea, filmul a reușit să adune mai mulți spectatori la cinema Florin Piersic din Cluj decât pelicula americană cu cele mai multe nominalizări la premiile Oscar de anul acesta, The Revenant.

În data de 4 martie, la ora 20:30, filmul va avea parte de o proiecție de gală, în prezența echipei, la cinema Arta din Sibiu, apoi va intra în programul de cinematograf de la ora 14 până în 10 martie – urmînd ca, dacă există cerere, să poată fi reprogramat la ore mai accesibile.

https://www.youtube.com/watch?v=lrq9YpCJdIo

Comedia ”Usturoi” este producția regizorului Lucian Alexandrescu, stabilit în Miami (SUA) din 1996, și a scenaristului și producătorului Radu Băzăvan, mai cunoscut după blogul său www.groparu.ro. Ambii cineaști s-au născut și au trăit până după împlinirea vârstei de 20 de ani în cartierul sibian Vasile Aaron. Mai mult, idea de a produce un film le-a venit chiar în Sibiu, în timpul unei revederi.

Filmul Usturoi se adresează tuturor categoriilor de vârstă și descrie prietenia dintre doi copii nevoiași (unul de etnie romă) și călătoria acestora dintr-un sat din Sălaj către Cluj-Napoca, unde visează, cu inocența copilăriei, să-și îndeplinească visul de a deveni actori și de a scăpa, astfel, de sărăcie. ”Usturoi” se dorește un film care nu are nimic în comun cu cinematografia românească tradițională, stilul abordat, replicile, tehnica inovatoare și mesajul de toleranță aducîndu-i titulatura de ”cel mai neromânesc film românesc”.  Filmul nu conține violență, nuditate, înjurături sau obișnuitele scene lungi la masă din cinematografia contemporană.

Filmat în numai 16 zile în Sălaj și Cluj-Napoca, cu un microbuget acoperit în exclusivitate din fonduri proprii, filmul Usturoi a umplut sălile la festivalurile de film, proiecțiile sale reprezentînd cele mai disputate momente de la:
– TIFF Cluj 2014
– Comedy Cluj 2014 (2 proiecții cu casa plină, cea de la cinema Florin Piersic reprezentînd record absolut de audiență în ultimii 25 de ani – peste 1000 de oameni)
– TIFF Sibiu 2014
– Tenaris CineLatino Zalău 2014 (două proiecții, record absolut de audiență)
– KINOdiseea București (casa închisă de două ori)
– cinema Mărăști și cinema Victoria Cluj (3 proiecții cu casa plină la lansarea în cinematografe, pe 17 decembrie 2015)
– din nou cinema Florin Piersic, în ianuarie 2016, în perioada imediat următoare reușind să depășească la încasări The Revenant cu mai mult de 300 de spectatori la același număr de proiecții. La ora actuală, filmul se află pe locuri de frunte în box office-ul românesc.

În străinătate, filmul a fost difuzat și la
– New York Independent Film Festival (SUA)
– Boston Kids International Film Festival (SUA),
– Nomad Norvegia
– Chemnitz și Freiburg, Germania + mai multe cinematografe private din Germania, Austria și Elveția.

Din distribuția filmului fac parte actori profesioniști (Elena Ivanca, Ileana Negru – de la Teatrul Național Cluj-Napoca, și Ioan Selesi, tatăl cunoscutei vedete TV Cosmin Selesi), doi copii extraordinar de talentați (Darius Stoica și Sebastian Topan, eroii principali ai filmului), vedeta Masterchef Adrian Hădean, cunoscutul bucătar Mircea Groza, bloggeri (TVDeCe.ro, Gaben.ro), precum și actori amatori (Nicu Varga – personajul Ceapă, Tibi Covaci – ”Usturoi”, Istvan Kanalas – ”Manelistul” etc.).

Coloana sonoră (peste 30 de piese) a fost asigurată de formația olandeză de muzică est-europeană Trio C Tot De Derde (http://www.trioctotdederde.nl/), de ViLLy (premieră mondială – Gypsy Rap), Fero Cont (Cluj), Stan Kolev (USA).

Trailer official ”Usturoi”:

Site  |  Facebook  |  Twitter  |  Galerie foto making of   |  Festivaluri

Despre ”Usturoi”:

– Synopsis: Eremia (un copil rom) și Nicușor doresc să-și depășească condiţia lor limitată de copii săraci și fug la oraş ca să se facă actori şi să îşi asigure astfel o viaţă mai bună pentru ei şi familiile lor. Pe drum trec prin tot felul de încercări, sunt chiar aproape să-şi piardă viaţa, dar în cele din urmă ajung cu bine la Cluj.

– Echipa: tehnic – regizor Lucian Alexandrescu, E-motion Films; Regizor secund: Ionut Turda; Producția: Radu Băzăvan, Mircea Groza; Director de imagine: Ionuţ Turda, Lumini: Cristian Nemeş, Derrick Doty; Camera: Ionuţ Turda, Derrick Doty, Cristian Nemeş, Lucian Alexandrescu; Scenariu: Radu Băzăvan; Sunet: Mihai Pripon, Victor Sămpăleanu; Director de set: Mircea Groza, Radu Băzăvan; Montaj şi procesare: Lucian Alexandrescu, Ionuț Turda; Procesare sunet: Mark Riemersma; Director de logistică: Mircea Groza.

– Distribuția: Sebastian Topan, Darius Stoica, Tibi Covaci Senior, Elena Ivanca (Teatrul Național Cluj-Napoca), Nicu Varga, Jon Selesi , Daniela Stoica, Mircea Groza, Ileana Negru (Teatrul Național Cluj-Napoca), Gheorghe Tamba, Istvan Robert Kanalas, Gabriel Oană, Răzvan Dragoș, Adrian Hădean, Alina Dragoș, Mishu Călian, Vlad Cucu.

 

 

~ Uneori, ai nevoie doar de o aventură! ~

About the Author

SibiuOnline.com
De 16 ani servicii IT de calitate pentru Sibieni!