Participare record la concursul de anduranță

 

Orice schior sau snowboarder vrea să își testeze permanent limitele, e unul dintre cele mai temerare atribute ale sporturilor de iarnă. Oare câte ture ai putea să dai în șase ore, s-au întrebat aproape 90 de concurenți veniți din mai toate colțurile țării ca să își cunoască limitele. 53 de concurenți s-au înscris la categoria ski, 35 la snowboard. Vârste? De la 17 la 59. Aptitudini? De la schiori sau snowboarderi profesioniști până la amatori ce au învățat recent tainele sporturilor de iarnă. Record de ture în șase ore powered by Club Ecvestru și Alma Group a fost exact despre testarea acestor limite și mai toți concurenții au plecat de pe pârtie cu un sentiment de mulțumire incredibil. „Ne așteptam la o reacție pozitivă din partea comunității de snowboarderi și schiori din țară dar nu ne așteptam să avem chiar atât de mulți înscriși. Amatorii, să le spunem așa, au forțat cât de mult au putut și s-au ținut strâns de cei mai experimentați, în special în primele ore de concurs după care, previzibil, au încetinit ritmul. Dar s-au dat una într-una”, spune Radu Lungu, organizatorul de competiții al complexului Arena Platoș Păltiniș.

Startul a fost dat în stil „Le Mans”, un stil folosit mult timp în diferite curse moto și auto. Concurenții au pornit de la linia de start în alergare până în vârful pârtiei D, s-au echipat rapid și au coborât spre instalațiile pârtiei A unde s-a desfășurat concursul propriu-zis. Schiorii au urcat cu teleskiul iar snowboarderii au folosit telescaunul. Și a început nebunia. Primele ture au fost un adevărat test pentru concurenți, care au forțat la maxim, prin urmare căzăturile spectauloase au fost permanent prezente. Schiorii s-au temperat după aproape o oră și au intrat în modul de cursă, reducând ușor viteza în favoarea siguranței. Orice căzătură însemna secunde pierdute. Șase ore mai târziu, Theo Bran, în vârstă de 23 de ani, din Sibiu, stabilea recordul de ture la 91. În spatele lui, trei concurenți au reușit să facă 90 de ture, diferențiați doar de ora la care au intrat prin poarta de acces spre teleski. Ultimul dintre ei, și ocupantul locului IV, a trecut prin poartă la ora 3:29 și 18 secunde. Decan de vârstă la mai toate concursurile desfășurate la Arena Platoș Păltiniș, Florin Mirescu a parcurs impecabil traseul de concurs iar la 59 de ani a reușit să facă în șase ore nu mai puțin de 89 de ture. La snowboard, sibienii au câștigat tot. Silviu Popa, în vârstă de doar 14 ani, a coborât de 75 de ori pârtia iar ALex Macrea și Victor Bărbulescu, 18 respectiv 15 ani, au trecut de 74 de ori prin poartă, fiind diferențiați de doar două secunde. Câștigătorii fiecărei categorii au fost premiați cu câte 600 de lei și invitații la Airfield Festival, ceilalți ocupanți ai podiumului fiind răsplătiți tot cu invitații la festival.

 

Pentru mai multe detalii

Bogdan Brylynski

PR and Media Relations

www.arenaplatos.ro

 

Credit foto: hila.ro – link download album: https://we.tl/GmXTFe8FWe

Close
Avem nevoie de suportul tau!
Fii alaturi de noi si o sa aflii care sunt cele mai faine evenimente din Judetul Sibiu!