Puterea poveștilor


Puterea poveștilor
Loading Map....


Data: 24/09/2015
Ora: 6:30 PM - 8:00 PM
Locatia: Librăria Habitus


Adauga in Google Calendar


Seara cu Povești s-a întors din vacanță! 🙂

Am început Seara cu Povești alături de Vernon Foster din credința că avem nevoie de ele, adulți și copii, deopotrivă.
Cine ar fi fost mai potrivit să mă susțină în reaprinderea focului poveștilor decât Vernon, un indian nativ american, în a cărui cultură poveștile au și astăzi aceeași importanță pe care au avut-o la începuturi.
Vernon Foster face parte din tribul Klamath/Modoc, dar a crescut cu învățăturile Lakota și Ojibway, astfel că învățăturile lui sunt intertribale, nu aparțin unui trib anume. Având ca aliat compasiunea, Vernon este un exemplu viu al faptului că poveștile sunt legături atemporale cu vechile tradiții, cu arhetipurile și simbolurile.

Pe 24 septembrie este ultima dată când ne întâlnim cu Vernon Foster în cadrul Serii cu Povești. Sămânța a fost plantată. Îngrijirea ei îmi revine mie și tuturor celor care cred în Povești.

Pe 24 septembrie, de la ora 18:30, eu și Vernon vom spune povești care vor ilustra puterea lor de a ne conecta cu noi înșine și unii cu alții, de a transmite valori, experiență, disciplină, de a ne schimba și de a ne impulsiona la acțiune.

Veniți alături de noi!
Marciana Moiș
Începem la ora 18:30 și încheiem la ora 20:00.
Intrare: adulți – 20 lei; copii – 10 lei

2015-09-seara-de-povesti

marciana mois, povesti, sibiu, Vernon Foster