Descoperă – Vânătoarea Aurorei Boreale


Descoperă - Vânătoarea Aurorei Boreale
Loading Map....


Data: 22/03/2016
Ora: 7:00 PM - 8:30 PM
Locatia: MiniHub


Adauga in Google Calendar


Ce?
Uneori ne dorim să călătorim în anumite locuri, dar din diferite motive amânăm plecarea iar şi iar. Totuşi, multă lume şi-ar dori să vadă Aurora boreală, nu? Cine nu ar vrea? Video-proiecţia despre Aurora Boreală este în primul rând un prilej de a lua contact cu ceea ce înseamnă acest fenomen unic şi extraordinar – unde, când, cum să vedem Aurora Boreală. Această incursiune are însă şi o motivaţie intrinsecă, aceea că dacă poţi visa la ceva, chiar poţi realiza acel lucru. Nu contează că este departe, este scump, este aproape imposibil şi mai este şi foarte frig pe deasupra. Pentru toate există soluţii dacă vrem să le dăm timp, atenţie şi măcar o şansă. Nu este numai o vacanţă în acel loc, ci este şi o călătorie interioară, inevitabil cu nişte lecţii de viaţă.

Cu cine?
Iuliana călătoreşte de când se ştie, dacă nu pe mări şi continente, atunci cu gândul prin locuri neobişnuite pe unde şi-ar dori să ajungă. Motto-ul ei este celebrul verset al lui Khalil Gibran: „We live to discover beauty. All else is a form of waiting.” Prin călătoriile sale doreşte să aducă în lumină individualitatea umană, fiecare om fiind caracterizat de un stil propriu de a călători, autentic şi în afara oricăror graniţe. Vede călătoriile ca pe o modalitate de dezvoltare personală, însoţite de clasicul clişeu ’ieşirea din zona de confort’.

Iuliana şi-a concentrat atenţia în ultimii 20 ani asupra aspectelor de patrimoniu cultural, având la bază formarea de arhitect, precum şi specializarea pe monumente istorice. Membră în diferite organizaţii de cultură şi turism, şi-a susţinut doctoratul în domeniul turismului cultural. Colaborează cu revista sibiană Capital Cultural pentru rubrica de articole de călătorie, precum şi cu reţele de turism din diferite ţări. Este consultant de călătorie la Plansify şi co-fondator în evenimentele Passionate Travelers, prin intermediul cărora motivează oamenii să călătorească şi să se descopere prin intermediul călătoriei.

Iuliana are în plan să vadă Aurora Boreală şi să ajungă în Nepal în 2016, împărtăşind din pasiunea sa şi cu incubatorul. Călătoriile sale pot fi urmărite pe:
Facebook: https://www.facebook.com/travelingauthentic
Twitter: https://twitter.com/IulianaTravel
Blog: https://www.travelingauthentic.com/

Cu ce?
Cu curiozitate şi pofta de a vedea imagini, chef şi interes de a asculta poveşti de pe alte meleaguri.

Când?
22 martie, orele 19:00 – 20:30

Unde?
La MiniHUB – Bul. Milea 1 (repere: sensul giratoriu – blocul turn)

Cum?
Înscrie-te online – înscrierea înseamnă rezervarea unui loc în sală, invită și un prieten!

Aurora boreală, incubator107 Sibiu, Iuliana, MiniHub, sibiu
Close
Avem nevoie de suportul tau!
Fii alaturi de noi si o sa aflii care sunt cele mai faine evenimente din Judetul Sibiu!