Alexandra Ușurelu în turneul „Am să fiu eu casa ta” la Teatrul Gong!

08

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu găzduiește duminică, 23 aprilie, de la ora 20:00, concertul „Am să fiu eu casa ta” prezentat de Alexandra Ușurelu.

 

Inaugurat pe 30 ianuarie cu două concerte simfonice sold-out la Teatrul Național din București și continuat apoi la Iași, Cluj – Napoca, Târgoviște și Timișoara, turneul „Am să fiu eu casa ta” o aduce pentru prima dată în concert la Sibiu pe una dintre cele mai frumoase voci ale momentului. Alexandra Ușurelu surprinde prin energia, căldura și imaginarul pieselor sale ce vor fi interpretate live pe scena Teatrului „Gong” din Sibiu. „Cântecele au o particularitate, ceea ce cânt este compus ținând cont de personalitatea mea. Nu sunt scrise să sune ca cineva anume. Prin muzică, eu caut mereu să fiu aproape de oameni și de lumea lor interioară. Cred că muzica are puterea de a-ți accesa cele mai adânci sentimente, de a lumina umbre, iar eu asta sper, că ceea ce cânt aprinde în oameni veioze de spart întunericul.”, a declarat artista în timpul vizitei tehnice de la Sibiu.

 

Alexandra a debutat în 2011 pe scena Teatrului Odeon din București, în cadrul Galei „Femeia Contează”, unde atrage atenția Andreei Marin și dezvoltă mai târziu frumoase colaborări în turneele naționale „Din dragoste pentru femei” și „Prețuiește Viața”. A colaborat cu nume sonore din muzica românească, Mircea Vintilă (pentru cântecul „Ceva se întâmplă cu noi”), Trupa Vunk (pentru duetul „Nopțile trec (doar visele rămân)”, ce în 2013 a devenit genericul serialului TV  ”Îngeri pierduți”, produs de Media PRO Pictures), Mircea Rusu (cântecul „Doi străini”), Walter Dionisie („Prețul Corect”, „Nicicând doi”), compozitorul și pianistul Bobby Stoica (producător al primului său album), dar și din cea internațională, remarcându-se colaborarea cu Tongam Sirait sau cu Mariano Castro, compozitorul și pianistul argentinian al trupei de succes Narcotango, nominalizată de două ori la premiile Latin Grammy. După ce lansează în decembrie 2014 albumul său de debut, „La capătul lumii”, Alexandra Uşurelu este triplu nominalizată de Societatea Română de Radiodifuziune la cea de a XIII-a ediție a Galei Premiilor Muzicale Radio România, la categoriile „Cel mai bun debut”, „Cel mai bun album” și „Cel mai bun duet” (pentru „Ceva se întâmplă cu noi”, duetul cu Mircea Vintilă).

Accesul publicului la acest eveniment se face pe baza biletelor puse în vânzare în rețelele eventim.ro și iabilet.ro. Prețul unui bilet este de 39 si 49 de lei, în funcție de locul în sală.

Close
Avem nevoie de suportul tau!
Fii alaturi de noi si o sa aflii care sunt cele mai faine evenimente din Judetul Sibiu!